Visul unei nopţi de toamnă (∞)

visul unei nopti de toamna

Niciodată cerul nu mi s-a părut atât de aproape, de o limpezime nefirească, se contopește cu zarea. Totuși, pe măsură ce mă apropii, luminile orașului clipesc și se zbat neliniștite, alternând cu ultimele raze aruncate de apus. E o priveliște stranie, două filosofii opuse, prinse într-o luptă biblică, cerul pare că se se răzbună. Tainele desfrâului, vulgaritatea dezlănțuită, promiscuitatea, iubirea de sine, egosimul, nostalgiile și ambițiile, toate lucrurile după care tânjesc…

Orașul aparține altei lumi, o lume din ce în ce mai îndepărtată, până la punctul de a fi paralelă destinului.

Am privirea fixată, piciorul înfipt pe accelerație. Urăsc ce se întâmplă cu mine, tot ce mă reprezinta, tot ce mă înconjoară! Îmi urăsc familia, casa, îmi urăsc firma, mașina, tot ce e lumesc. Urăsc că nu pot schimba ceea ce simt. Mă urăsc pentru că tac, atunci când vorbesc!

Sunt obosit, miliarde de  kilometri… nu știu când au dispărut. Ireal. Calc frâna, instinctiv. Tânguitul cauciucurilor pe asfaltul cenușiu. În spirala timpului, aud imagini, sacadate, în timp ce retina captează sunete diforme. Trag stânga de volan, în van, în dreapta, calea-mi e deschisă. Strig… și urlu… și țip!!! Cuvintele se innăbusă, acum vorbesc în timp ce tac??! MI-AM ÎNGHIȚIT STRIGĂTELE! Într-o ultima sforțare, degetele mi se înconvoaie, crispate. Un smoc de iarbă, roșu-sângeriu și sirena care mă orbește.

In sfârșit! Te privesc…. și te văd… de sus în jos.

S F Â R Ş I T

Vezi partea 1 , 2 , 3 ,  , , 6

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *