Fantezie şi realitate (1)

fantezie şi realitate

Lumea este nedreaptă prin esenţă şi nu există vreo cale de a o îndrepta. Jumătate fals! Lumea este evident nedreaptă dar depinde de fiecare dintre noi să o schimbăm. Din nou, o afirmaţie greşită, nu pentru că ipoteza care-i stă la bază ar fi eronată. Ce înseamnă de fapt “lume”? Există vreo definiţie, general valabilă şi acceptată, pentru noţiunea asta intrinsecă? “Da!”,  vei răspunde fără să gândeşti, lumea e tot ce ne înconjoară, e tot ce e palpabil şi accesibil privirilor şi atingerilor, tot ce există ca realitate și ca reflectare a realitatii, e însuşi universul, organic sau anorganic. Atât poţi? Oare viaţa îţi este controlată de un comutator pe care îl poţi poziţiona doar în două lamentabile secvenţe? On sau off, treaz sau adormit, muncă sau acasă, viu sau… Lumea este pentru tine nedreaptă, căci îţi lipseşte imaginaţia! Singur iţi construieşti lumea, în afară de fanteziile tale, nu ai alţi aliaţi.  Încearcă să înlături prejudecăţile, ce e acceptat de vulg, nu înseamnă că ţi se potriveşte. Urmează-ţi instinctul, delimitează realitatea de fantezie. Aşa vei afla ce-ţi lipseşte! Realitatea se va clădi în jurul scenariului tău, scenariu pe care l-ai dorit intens în fanteziile tale… acum e proiectat, direct, lasciv şi intruziv, în ochii şi lumea celui care te priveşte. Lumea ta se reflectă prin ochii lui, din spectator îl transformi în participant, o marionetă subjugată ţie.



Am cunoscut-o pe C. accidental. Conduceam într-o seară, de la birou către casă. Într-un Golf alb, era foarte grăbită şi aproape că am lovit-o în timp ce fura un roşu. Vorbea absorbită la telefon, nu cred că a observat în oglinda retrovizoare flashurile pe care i le-am servit cu abnegaţie. Nu cred că ţigara pe care a aruncat-o din mers, aproape lovindu-mi faţa, îmi era destinată. La următorul semafor m-am oprit paralel, în stânga ei. Am deschis geamul şi i-am făcut semn să facă la fel. Încă gesticula nervos, nu părea că observă sforţările mele de a o interpela. Telefonul ei, propulsat de mânuţele crispate, a lovit bordul maşinii şi a ricoşat pe canapeaua din spate. Abia atunci m-a văzut şi surprinsă spre contrariată, a deschis, cu o apăsare suavă pe comutator, geamul care ne despărţea. Înainte să-i pot admira fizionomia, un val prelung de fum s-a prelins în exterior.

Mi-am abţinut, strângând din dinţi, fă-ul şi i-am spus calm:

– Mai lasă telefonul ăla! Era să intru în tine!

– Păi şi care e problema? Era tonul negresei ăleia care-şi apăra nurii de abanos contra violatorilor homies.

– Erai pe roşu! Mocneam de nervi iar indiferenţa pe care o afişa mă făcea să-mi ies din minţi.

– Dacă ai şti câţi au intrat până acum în mine… pe roşu! Te sperie un pic de roşu? Aww, ce sweet!!! Caută-mă! Ahahaha!!

Claxoanele repezite, din spate. Oricum aş fi avut o reacţie necalculata, fiind cu siguranţă cel mai dulce eufemism. Am făcut dreapta, înghiţindu-mă cuvintele obscene, i-am tăiat faţa şi am călcat acceleraţia până pe roşu de turometru şi apoi de semafor. Am o vulnerabilitate aparte, un fel de “kryptonite”, primul impuls e să iau distanţă.

Acasă, o baie fierbinte, aburii se îngrămădiseră pe oglindă.  Mi-am aprins ţigara în timp ce mă bărbieream aproape pe neve. M-a lovit!… Cu arătătorul de la mâna dreaptă am descris literele, fără să-mi dau seama, peste condensul albicios. Numărul de la maşină! Asta e scenariul! Îţi vei înghiţi indiferenţa şi vulgaritatea. Te găsesc!

 

5 thoughts on “Fantezie şi realitate (1)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *