Fantezie şi realitate (3)

Fantezie şi realitate (2)

Timpul mi-e, dintotdeauna, cel mai înverşunat adversar. Nu pierde timpul! Uşor de spus, dar e un paradox, o utopie. Timpul e singurul lucru (lucru???) pe care într-adevăr îl poţi pierde într-o viaţă efemeră. De la meditaţie, am trecut la calcule, cu xl-ul în față mi-am setat, cu dexteritatea dobândită după ani buni de sheeturi corporatiste, nişte KPIs, indicatori de performanţă pe româneşte. Necesitatea unui program riguros era izvorâtă din căutarea, într-un mod pragmatic, unei eficiente maxime pentru boemitatea care mă stimulează şi mă face să respir. Sunt atâtea de făcut în 24 de ore, din care, cu indulgenţă, 17 sunt utilizabile coerent (am făcut demult un experiment, nu am dormit 48 de ore legat. Maicăl trăieşte, la fel şi Elvis. Hitler mi-e martor, am făcut un acapella adhoc, toţi patru, pe plajă în Argentina. La un moment dat, Adolf a plecat grăbit, îşi uitase cuptorul aprins). Pierd 2 (doo) ore pe drum, roundtrip, încă cel puţin 9 (noo) închis între stâlpii de beton acoperiţi de sticlă semitransparentă. 45 de minute le consum la sală, forţând corpul să elimine din sistem toxinele, transpiraţia şi carbohidraţii. Rămân, cu indulgenţă, 5 (cinco horas) de care mă folosesc pentru a-mi cultiva pasiunile vinovate. Insuficient. Weekendul nu îl pun la socoteală, e pierdut, iremediabil. Atunci apar obligaţiile, e rezervat activităţilor plictisitoare de cuplu de care nu mă pot eluda motivând lipsa de timp. Moartea pasiunii. Mă piş pe el de xl!

Răspunsul l-am găsit online, gudurându-se cu ochi umezi de căţeluş… M-am luminat! Eficienţă. Două ore în maşina, swipe right/left, 9 ore de flirt virtual, 45 de minute newsfeed la sală, cu messengerul arzând între serii, 5 ore de mers direct la ţintă! Posibilităţi infinite, apa gâtlejului însetat de frivolitate.



– Vezi că te sună A.F. … în disperare! Mi-a spus amuzată când m-am întors, din bezinarie, înapoi în maşină. Vedeam că îi stă pe limba să ceară detalii.
– Păi şi? De ce nu i-ai răspuns? M-am uitat în treacăt la telefon, 2x missed calls şi un sms. Dacă era ceva urgent?
– Cum să răspund eu, poate era nevastă-ta? Un pic încurcată căci eu păream serios.
– Nu sunt însurat! Nu mă ia nimeni, parcă toate sunteţi vorbite de dinainte! Râzând, şi-a strecurat mâna stângă peste piciorul meu.
– E ceva în neregulă cu tine… încă nu mă prind ce anume, dar o să aflu! Suna ca o replică de soap opera şi ghiceam finalul, de altfel extrem de previzibil. Aproape că mi se luase, simţeam că a fost mai mişto căutarea/vânătoarea/hăituiala în sine decât deznodamantul: ea dezbrăcată  deasupra mea. Pierdusem acel interes excitant/incitatant, nu mai era negresa cu nurii de abanos, tare-n gura şi indiferentă, răzbunarea mi se consumase prin cuvinte abile.

Eram tentat să o duc înapoi şi… mi-am amintit de versurile lu’ Tataee. Că aşa m-a-nvăţat tata, nu rata nicio femeie, pula-n pizdă, gata fata! Ma irita, dar treaba e treabă, nu era terminată.

Cine te sunase? Cine e A.F.? E vreo diferenţă dacă ştie sau nu cine mă caută?
– Una cu care mă fut mai des. Se consideră iubita mea.

Mâna încă sprijinită pe piciorul cu care călcam acceleraţia, privirea iscoditoare. Incerca să mă flateze, subtil.
– Ai putea să scrii o carte, ar avea tot ce-i trebuie…
– Aş pierde timpul.

Vezi partea 1 ,

3 thoughts on “Fantezie şi realitate (3)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *