Fantezie şi realitate (5) – Doamna şi vagabondul

fantezie si realitate

Am simţit telefonul vibrând prin buzunarul de la blugi, un mesaj. I-am aprins ecranul atât cât să apară notificarea, fără să dau, aiurea, vreun seen. Un mesaj pe minunata aplicaţie roz. Experienţa similară îmi zicea că, pe platforma asta de socializare, sunt şanse mari să găseşti ceva diferit, e o aplicaţie ceva mai intelectuală.

Într-adevăr, o replică diferită: Îmi place de tine, ai ceva…

Nu apăruse în feed că ar fi fost vreun matching, deci mă abordase ea, din proprie iniţiativă (se întâmpla rar, nu aveam poze cu maşini, muşchi sau peisaje exotice din antalia, iar faţa mea nu e tocmai de fototapet). I-am studiat profilul, două poze. În prima apărea într-un pardesiu elegant,cu cizme înalte, privirea fixată în jos, faţa îi era mascată, mai mult de jumătate, de o pălărie cu boruri largi. Poza alb-negru, ţinea în mâna dreaptă, acoperită de o mănuşă de piele, o lesă. Un câine de talie mare. A doua, la fel de alb-negru, înclina uşor un pahar de cristal, cu picior lung, cred că era şampanie, după bulele mijind, pe ici colo. Stilată.

A urmat o conversaţie spumoasă, de câteva ore bune, cu replici la foc continuu. Aveam multe chestii în comun, descoperiserăm că lucrăm amândoi în acelaşi domeniu (fără să declinăm nume de companii). Când mă prinsese discuţia, a încetat să mai răspundă. I-am scris de câteva ori în seara aia, dar nimic. Nu schimbaserăm alte date de contact. Fiind un diletant în ale dating-ului online, am recitit cu atenţie toată arhiva de chat, sperând să îmi dau seama cam pe unde am zbârcit-o. N-am găsit nimic. Eh, what the hell, ce plm! Nu mi-am mai bătut capul.



Ziua aia se lăsase cu o înmormântare. În timp ce conduceam de la cimitir către casă, a vibrat din nou, roz, telefonul. Honey, iartă-mă! Intrasem în conference call şi am terminat târziu. Nu am mai apucat să-ţi răspund, a doua zi am plecat la Londra şi am uitat telefonul acasă…

Dar vai, câte explicaţii şi toate sunau atât de verosimil! Exact când să dau del, mi-a cerut numărul de telefon. I l-am dat.

Ai o voce… nu prea ai mâncat astăzi sau…? Îi povestesc pe scurt istoria cu cimitirul.

– Te duci aşa supărat acasă? Eu sunt la Marriott, la o cafea. Te rog, mai bine… vino aici! M-am lăsat convins.

– Cum te recunosc?

– Te descurci tu…

Avea mâini de şcolăriţă şi privirea pătrunzătoare. Stătea picior peste picior şi m-a analizat în detaliu până am ajuns în dreptul ei. M-am aşezat la masă, în diagonală, la distanţă. Am avut impresia că o cunosc, am şi întrebat-o. Mi-a răspuns:

Nu ştiu dacă tu mă cunoşti, dar eu te văd acum pentru prima oară. Mi-aş fi amintit! Mă luase tare şi mă simţeam dezorientat. Involuntar, începusem să-mi frec palmele, semn de timiditate ingenuă. E mai mare decât mine cu cel puţin 10 ani. Nu o arata fizic, e vorba de cum se îmbrăca, de gestică, de felul cum vorbea şi articula cuvintele, e altă generaţie.

Timpul trecea greu, limba nu mi se dezlega de nicio culoare. Ce mă intimidează la tipa asta??! Fumam ţigara de la ţigară, mi se uscase gura. S-a tras mai aproape de mine şi a început să se joace cu unghiile pe gâtul meu. Părea încântată şi zâmbea maliţios. Mi-am adus aminte că lucrăm în acelaşi domeniu, am ieşit din impas disimulând o discuţie pe tema asta. Mergea! Pălăvrageam de câteva minute bune când am aflat că lucrase, demult, la o firmă X, în perioada Y. Interesant, cam în aceeaşi perioadă Y, compania ei, era clientul meu. Acum aflam că ea fusese în spatele cererii de reziliere.

Fantastic, am izbucnit, ştii că din cauza ta am pierdut 5000 de dolari??!

– Cum dracu’, nu înţeleg?!

Simplu, atât trebuia să primesc comision dacă se reînnoia contractul ăla, era în portofoliul meu… Mă amuza coincidenţă, dar, cu mulţi ani în urmă, mă apucase apoplexia. Mă bazasem pe banii ăia să-mi iau prima maşină.

Odată epuizat subiectul, probabil tipa a gândit că repercusiunile acţiunilor sale îşi pot pune amprenta asupra mea şi în prezent, aşa cum au făcut-o în trecut. A început să-mi povestească verzi şi uscate despre viaţa ei. Căsătorită dar neglijată, căutând ceva-ul care s-o facă să simtă că trăieşte, neîmplinită/nefericită.

Am ascultat docil povestea, încercând să întrevăd printre rânduri rolul pe care mi-l atribuise în fanteziile ei.

Întâlnirea a luat sfârşit, două maşini plecând în sensuri opuse.

Târziu în acea noapte, a vibrat din nou telefonul, nu mai era aplicaţia roz, era ceva mult mai personal, mult mai intim. Am aplicat aceeaşi atitudine, deprinsă de multă vreme, not seen, dar, recunosc, am rămas cu ochii căscaţi ceva timp la poza primită. Reacţia mea?… speechless!

Dimineaţa, m-a trezit acelaşi telefon. De data asta, vocea de la celălalt capăt mă întreba ce număr am la interfon. Aceeaşi prezenţă impunătoare, aceeaşi aparenţă stilată, două cafele cu frişcă şi două croissante cu ciocolată.

– Pisi, eu nu consum zahăr, nu trebuia să te deranjezi!

A intuit, cumva, lipsa mea de chef… dar asta a stârnit-o, s-a dezlănţuit! M-am trezit pe jumătate dezbrăcat, pe canapeaua din living, ea deasupra mea, dominând, nu ştiu când, nu ştiu cum.

În perioada următoare, tăcere.

Nu m-am lăsat prins în jocul ăsta, cu toate că într-o proporţie covârşitoare… îmi plăcea! Am refuzat următoarele invitaţii, directe sau indirecte, către un dezmăţ la care orice bărbat ar fi visat. Le-am considerat, cumva, momeli pentru prada uşoară care refuzasem să fiu. Eu sunt masculul alfa. Punct.

Peste ceva vreme am reluat legătura, nu s-a mai întâmplat nimic fizic… carnal. Ne-am întâlnit de câteva ori pe la cafenelele mondene obişnuite ei, atât.

I-am dedicat două pagini A4, un articol întreg. Recunosc, m-a inspirat un capitol, mai precis un mic fragment din cartea ei, încă nepublicată :

“Era foarte simplu pentru mine să-mi aleg victimele, e clar ce caut! Bărbaţi nu neapărat frumoşi, dar care să mă poată incita, putere şi stil, pasiune antrenantă, discuţii interminabile despre sexualitate, despre cărţi nişate si muzică fină. Bărbaţi care să realizeze din prima că la futai ajung cu foarte puţini. R. m-a fascinat din prima!”

O adevarată doamnă.

Vezi partea 1 , , 3 ,

One thought on “Fantezie şi realitate (5) – Doamna şi vagabondul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *