You say I’m crazy

IMG_1551


Îmi aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri. În clipa asta, parcă sunt acolo. Zăresc, cu ochii închiși, culmile Bucegilor. În tăcerea lor sunt triste și albe imaculat, cu cărări pustii, par neumblate. Peisajele arămii au dispărut, zăpada s-a așternut peste creste, pânzele cenușii ale norilor de deasupra și… dar astea sunt doar stări, visări de clipe! Trebuie să-mi urmez povestirea. Dar pentru prima data de când scriu, m-a părăsit curajul! Sunt cufundat în gânduri, gânduri ce le aștern acum, cu greu, pe o foaie, albă, imaculat albă.

Autocarul e plin, ticsit de veselie, vibrează a libertate. Colegii de clasă, nu sunt pătrunși de peisaj. Cu fruntea rezemată de geam, respir sacadat, destul de apăsat cât să imprim un condens albicios pe suprafața rece. Schițez cu degetul contururile munților și accentuez crucea. Crucea Caraimanului, omagiu plin de gravitate, oțel rece pe patul de beton armat…O lăsăm în urmă și ajungem, pe neașteptate, la destinație.

O simplă bătaie pe umăr nu-mi este de ajuns să mă dezlipesc de fereastră. E necesară mult mai multă forță motrica, combinată cu ceva strigături, aș adauga. Până la urmă, sunt smuls din bolnăvicioasă letargie. EL îmi cunoștea năravurile, se descurcă admirabil.  Etapa următoare, căratul bagajelor până la cabană. Eu sunt “ light traveler” : chitara, țigările și sticlă cu votcă. Colegele noastre în schimb, au ceva mai mult de transportat.

Cred că ăsta e momentul prielnic în care stabilim că “asta” nu e o poveste de dragoste, trădare și ură. Homosexualitate nici atât. V-ați plictisit? Răbdare, citiți până la final! De aici încep dialoguri, adică chestii d-alea, la capăt de rând, cu liniuța. Cam așa:

–  Priveliștea asta… și  e de ajuns să-ți zdrobească inimă… zise El râzând cu poftă.

–  Fix la asta mă gândeam, am spus, uitându-mă, încă siderat, către culmile din depărtare.

–  Nu, bă, ratatule! Uită-te la astea cum își căra singure bagajele…!! Instinctual am început să le ajut, în pofita miștoului pe care mi-l servea în rafale. Prieteniea veche, frăția să o numesc așa,  mă ține să nu-l pocnesc. Și poate faptul că îl știu profund susceptibil noilor curente occidentale. Zilele/orele astea e punk-ist, s-a dat pe secs pistols și exploited, îmi e clar că vrea să impresioneze demoazelele.

Prietenia noastră. Era “true”,  supraviețuia indiferent de pornirile lui, nu am încercat (niciodată) să-l temperez. Acum era în fază de patriarhat . “Homo erectus” sau după cum exemplifica de fiecare data când se îmbăta și excela în povestiri erotice depre cuceriri fototapetiste:

 Coae… Cu femeia e e simplu…Te ia, o fuți și îți zice : De scurtă, fie cât de lungă, de groasă să nu fie prea subțire!

Știam tot depre omul ăsta, my bestest friend.  De luni până vineri, dimineață la metrou P-ta Sudului. Ne întâlneam la aceeași oră, în față la covrigărie. Sâmbătă noaptea la Preoteasa (silver church-ul banal/actual).

–  Să știi că ai dreptate, mi-a spus într-o zi, grav. L-am privit mirat, a continuat:

 Ba, ești un ratat! Pui prea mult suflet… Aproape îl luasem în serios.

Am intrat ultimii în camera de la etaj, își târa în mare stil boombox-ul zgomotos din care se răsunau strident acorduri mix tape INXS și Green Day. A început să urle:

 Și acum? Ce urmează? Spuse așezându-se într-o doară pe patul ca de campanie. Că doar nu rămânem într-o cameră goală? Gemea că un copil retard care trage să moară, cu lacrimi furibunde siroindu-i pe față. A sărit în picioare și a nceput să urle posedat.

–  Paaarty!!! Avea imprimată pe fată o bucurie nebună si a inceput să-si scotoceasca febril prin valize. A apărut din senin o sticlă de Jose Cuervo ( clar ciordita din stash-ul lu’ mă-să). S-a făcut pulă. Pe la 4, în fața cabanei, striga cât îl țineau puterile “ Muuiiiiiiiiiee!!!”.

Mi-am făcut datoria și l-am calmat, cu stil,  pe profesorul pedofil care venise sa supravegheze pupilele:

–  Dom’ profesor… îi e rău, vrea lămâie… Îi e greață…

M-am prins in amintiri si-mi vine greață. Imi vin in mine ultimele lui cuvinte, cel putin ultimele pe care mi le amintesc : Să fii prost sa nu iei atunci cand ți se dă! Fie ce-o fi!

Eu… sunt obosit de moarte, dar nu stătul de viată!

 

Pentru tine, my best friend.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *