Shades of the 90s (7)

fantezie si realitate

Timpul zboară. Mie îmi pare că se târăşte…


Aveam aproape peste 17 ani, mă îmbătam uşor şi mâncam mai nimic. Deveneam emotiv, aparent fără motiv. Mă prefăceam. Nevoia de dramatism… compensam căcaturile în care mă târa adolescenta. Mă răzvrăteam şi beam. Scotoceam fervent buzunarele hainelor, filele cărţilor de pe rafturi, beam pe datorie. S-au scris caiete întregi cu numele meu. Conştientizam că voi muri mizer în timp ce „prietenii” mei pozează fericiţi. Pentru ei viaţa e frumoasă. Stau şi rânjesc stupid unii la alţii, n-au altceva de făcut decât să flirteze continuu, iar eu sunt nevoit să ii privesc, zi de zi, cum îşi contorsionează buzele diforme. Cam pe atunci am întâlnit-o într-un bar. Era mai mare decât mine şi avea ţâţe mişto. O strica puţin faţa, dar băusem destul cât să nu mă  deranjeze asta, mai ales că o vedeam aplecându-se lasciv peste masa de biliard, de fiecare dată când lua tacul în mână (în ’96 orice joint respectabil avea o masă de biliard!). Când spun mai mare, nu insinuez că era grasă, nu eram atât de beat. Era cu 2-3 ani mai mare ca vârsta, ghiceam asta din atitudine ei „matură”, îi văzusem mapa cu file a4, nu cărţi, caiete şi ghiozdan cu penar roz, cum aveam eu. Berea se terminase aşa că am atacat. M-am ridicat, abia mai puteam merge în linie dreaptă, am pornit hotărât către masa de biliard. În jurul meu mirosea puternic a pub, ţigări, alcool, feromoni şi multă prostie disimulată.
Peste câteva zile m-a sunat. Singură acasă, dă o petrecere, i-ar plăcea să bem ceva împreună. Mi-am consultat agenda, orarul pentru săptămâna viitoare. Luni dimineaţa, istorie. Cu Cojeasca, două ore. La Cojeasca nu dai skip, nu te bagă în bac! Era mitul care circula oraliceste prin curtea liceului. Hm, l‘embarras du choix… Noapte cu pizde studente (la facultate ;)) sau viitor curricular strălucit?
– La ce oră să mă prezint?
– Vino când vrei, şi nu trebuie să aduci nimic, avem tot ce trebuie!
Am luat nişte Romed căci suna preaaa bine invitatia. Am intrat pseudo-timid în apartamentul ultracentral. M-a condus spre canapea şi s-a aşeazat brusc lângă mine, peste mine, s-a urcat pe mine!!! Respiraţia ei mă ducea departe… Analizez cunoscător: votcă, roşii… bloody mary! (era în trending). Am dus şi eu paharul la gură. Mă încântă situaţia, am o singură dilema, suprapopularea. Unde i-o trag? Prea mulţi în apartamentul ăla, foarte mulţi pentru două camere. Pe fiecare metru pătrat erau aprx. două pizde, toate doo dezinvolte şi seminud.
Bah, ia-ţi ochii de pe colegele mele! Mi-a zis împleticindu-se în vorbe.
Ai nişte sâni foarte mişto, am replicat atingându-i coapsele. Nu s-a opus sărutării mele.
– Mai sărută-mă, mi-a spus încolăcindu-se strâns. Dacă faci sex la fel cum săruţi…
Lucrurile au mers bine… o vreme. Ea lua pastile, eu am luat bacul. Niciodată nu mi-a plăcut să jur credinţă şi supunere, dar asta am făcut următoarele 730 de zile. Uneori deveneam emotiv, îndreptăţit. Se făcea că era un zid, de-a lungul şi de-a latul. Nu mă simţeam nici bine, dar nici rău. Eram îndrăgostit şi nu ştiam de cine, trăiam mii de mahmureli fără să fi băut vreodată. Ea în schimb era dedicată relaţiei şi trăia doar cât să-mi tulbure existenata. Ce s-a întâmplat m-a luat total pe nepregătite.
– Te iubesc, pui. Trebuie să plec! Faţa mea tristă disimula fericirea, radiam. Pleca în provincie (la ţară în plm) câteva zile. Nici nu închisese bine uşa şi eu aveam deja planul făcut. Party, fix deasupra apartamentului ei, etajul 2.

Petrecerea în toi, toţii se holbează la mine. E de bine! – mi-am spus – şi am continuat cu golitul paharelor. Am devenit suspicios abia pe la 3 AM, când M. (gazda) m-a poftit politicos să plec spre casă. Hm, ceva suspect la mijloc., nu îi stă în fire să spargă distractia.
Iau o apă din frigider şi plec! Acelaşi M. se postase în uşă, împiedicându-mă sa trec.
În următoarele secunde am realizat de ce se holbau toţi ăia la mine şi de ce M. nu voia să intru în bucatatarie. Un etaj mai jos se turna un film porno. Staring: iubita mea. Se vedea 4k, graţie refelexiei din geamul de vis a vis, pe luminatoriu. Prima reacţie a fost de negare. NU, nu credeam să existe alt prost (in afară de mine) să o fută p-aia! Am râs, am disimulat şi am continuat petrecerea. Pe la 5.30 AM am rămas singur. M. , inainte sa plece la somn, m-a pus sa jur că nu fac vreo prostie. Cross my heart! Degeaba, geamul sufrageriei de la etajul 1 era larg deschis, am profitat. De la etajul 2 până la etajul 1, o escaladă (gândeam),  piece of cake, been there done that. Şi acum? Normal, am intrat peste ei în dormitor. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Am aprins lumina:
Ce faceţi porumbeilor?!!

Morala?

– Întâmplările din trecut ocupa o coală A4
– Nu fă casting couch la daca ai luminatoriu!
– Degeaba pui filtre pozelor, tot urâtă eşti!

– Am inteles atunci că a escalada insemna de fapt să privesti… sus! Să URCI, să treci peste orice, cu zâmbetul pe buze. Niciodată, dar niciodată! nu coborî privirea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *