Sala de așteptare miroase a spirt și mandarine.
Sunt eu și un bărbat cu o geacă verde. Nu pare bolnav.
— Sunteți la rând?
— Nu, zice el. Am venit pentru Wi-Fi.
— Pentru ce?!
— Pentru Wi-Fi. Aici merge mai bine decât acasă.
A scos un laptop dintr-o pungă de Mega.
— Lucrați la ceva? am întrebat.
— Nu, îmi plătesc utilitățile. Dacă nu plătesc azi, mâine îmi taie lumina și nu mai pot vedea următoarea factură.
A tastat câteva minute. Pe ecran se vede un captcha. Oftează.
— Nu mă recunoaște sistemul, zice el.
— Poate trebuie să bifați „nu sunt robot”.
— Am bifat, dar azi nu mă crede.
Și-a scos buletinul și l-a pus pe masă lângă un corn cu gem.
— Încerc să demonstrez că exist.
— Și merge?
— Merge o pulă.
Apoi ridică privirea și zâmbește strâmb:
— Gândesc, deci insist!
Lasă un comentariu