Liftul s-a oprit între etaje.
Înăuntru eram eu, un nepalez și cutia lui galbenă, cât un frigider mic.
Nepalezul zâmbea. Eu nu.
— You live here?
— Da, am zis. Tu?
— I live in Bucharest. The lift is my office.
A râs. Eu nu știam dacă glumește.
S-a întors spre butoanele liftului și le-a apăsat pe rând, calm.
— Sometimes, when I am sad, I deliver to myself.
S-a așezat pe cutia galbenă și a început să cânte încet ceva în limba lui. După un minut, m-a întrebat:
— Vrei o shaorma?
Am zis da.
A scos telefonul, a comandat două.
Lasă un comentariu