Sfârșit de aprilie, în curtea liceului, la o țigară cu Bob. O primăvară neobișnuit de caldă ne molipsise pe toți cu starea ei de bine. Copaci în floare, parfumuri dulci, o adevărată simfonie de culori. Stăteam amândoi în soare, pătrunși de frumusețea naturii. Dragostea plutea în aer.
— Băăă, mi-a zâmbit Adelina!
Bob se luminase la față. Colega de la 10C tocmai trecuse pe lângă noi.
— Da, mă. Râdea de tine.
— Ești chior? S-a uitat direct la mine!
— Păi de tine râdea. Unde voiai să se uite?
— Tu ai ceva cu ea.
— Cu tine, bă. Cu tine am.
Dezbaterea ar fi atins proporții epice dacă n-ar fi apărut Roxana de la 12A.
— Noi ne-am strâns mai mulți și mergem de 1 Mai la mare. Avem cazare și mai sunt locuri libere. Vă băgați?
Ne cerceta cu un aer superior, de parcă tocmai ne invitase într-o expediție în Antarctica, nu la plajă în Costinești. Invitația suna bine. Roxana, deși mereu cu nasul pe sus, era populară în liceu și cu doi ani mai mare decât noi. Nu ne chema în fiecare zi cineva din gașca lor. Eu nu eram prea sigur pe finanțele mele și am evitat să răspund. Bob a conchis rapid, cu un rânjet tâmp:
— Dacă vine Adelina… merg și eu!
Țârâitul metalic m-a împiedicat să-l apostrofez. Se sunase de intrare.
În seara aia, acasă, după îndelungi dezbateri, mi s-a aprobat bugetul. Suma cerută fusese redusă la jumătate. Știind cu cine am de-a face, cerusem oricum de două ori mai mult, deci eram în cărți.
M-am întâlnit a doua zi cu Bob să punem țara la cale și să procurăm cele necesare. Ne-am înarmat cu câteva cartușe de Marlboro Lights, o sticlă de Jack, sustrasă de Bob din stash-ul lu’ mă-sa, și multe prezervative. A fost un an bun. Și acum mai am o grămadă din lotul ăla, în ambalajul original.
În ziua plecării, gașca era adunată pe peron. În timp ce mă apropiam agale, făceam prezența. Bob stătea ceva mai retras de grup, pitit după niște coloane. Nu venise singur. Mă-sa îl sorbea din priviri și îi aranja grijulie un smoc de păr imaginar. Am palmat repede țigara și m-am îndreptat hotărât către ei.
— Săru’ mâna, doamnă! Ce faceți? Veniți cu noi la mare? Ce drăguț ar fi…!
Îl urmăream pe Bob cu coada ochiului. Fierbea, mai ales că vorbeam destul de tare cât să audă toată gașca.
— R., tu întotdeauna ești un simpatic… Dar stinge țigara aia. O să te arzi în palmă. Și după aia cu ce te mai bați singur pe umăr?
A început să râdă cu poftă. Am stins-o. Bob mă privea satisfăcut.
— L-am adus cu un taxi. Nu știu ce și-a băgat în bagaje, sunt destul de grele!
Mi-a făcut complice cu ochiul.
— Hai că vă las. Aveți grijă de voi și nu pierdeți trenul!
A plecat zâmbind. Bob a urmărit-o până a dispărut după coloane, apoi și-a aprins țigara.
— Îmi dai, măh, și mie un sandviș? l-am întrebat.
— Da’ ce crezi că sunt io?!
— Nu ți-a făcut mă-ta și pachețel pentru drum?
Mi-a servit prietenește o palmă după ceafă. Râdeam cu lacrimi.
Din difuzoare se auzea „Glasul roților de tren”. Ne-am cules bagajele și am urcat în vagoane. Cum ne-am așezat, Bob a început să scotocească după sticlă.
— Name your poison!
— Să o luăm ușor. Luăm și niște bere când ajungem. Avem timp suficient să ne facem praf. Acum suntem la pândă!
Eram încă de pe atunci înzestrat cu un simț practic nemaipomenit.
— Adelina unde e?
Va urma.
Lasă un comentariu