Șapte ani n-am mai scris aici. Textele au rămas în locul în care le-am lăsat, cu neliniștile lor și cu încrederea mea de atunci în fiecare cuvânt. Le citesc și îmi recunosc vocea. Pe alocuri, mă stânjenește. Pe alocuri, încă mă doare.
Am iubit și am pierdut. Îmi vine greu să spun mai mult într-o singură frază. Ar însemna să pun o ordine în anii ăștia pe care, trăindu-i, n-am avut-o. Încă sunt lucruri despre care nu știu să vorbesc fără să mă ascund în formulări frumoase.
Am fost singur și înconjurat de oameni. Puteam să vorbesc despre orice, în afară de ce se întâmpla în mine. Cu timpul, mi-a fost tot mai greu să încep. Lăsam cuvintele pentru mai târziu, până când și întoarcerea la paginile astea a început să pară prea mult.
Scriu din nou și mă opresc des. Șterg câte o frază în care mă aud prefăcându-mă că am înțeles. Pe celelalte le las aici.
Lasă un comentariu