Visul unei nopţi de toamnă (5)

Visul unei nopţi de toamnă

Mă obişnuisem să nu mai cad pradă gândurilor, să îmi văd pur şi simplu de viaţă, recăpătasem controlul. Făceam toate chestiile alea care îţi aduc satisfacţia de moment, fără să caut finalitatea care să intersecteze în vreun fel nedorit viitorul. Frecventam anumite cercuri, ieşeam în cluburi, terase, întâlneam o nouă “prietenă” sau mă despărţeam de alta. Oraşul îmi era a doua casă şi mă primea, iar şi iar, cu braţele deschise, surprinzându-mă cu lascivitatea cu care îşi picta culorile nopţii, printre clădirile şi străduţele întortocheate. O senzaţie de împlinire mă învăluia de fiecare dată când întunericul, pătat de felinare şi reclame luminoase, se transforma uşor în zi lumina. Îmi făcusem un obicei să ajung cu câteva ore bune întârziere la birou şi mă evaporam la fel de repede precum venisem. Delegam responsabilităţile, la fel cum extracurricular mă absolvisem de ele. Sigurele mele griji erau legate de modul în care mă îmbrăcam şi de parfumul pe care trebuia să îl asortez ţinutei alese, locului unde voiam să merg sau persoanei cu care mă întâlneam. Mă duceam frecvent la sală, nu din dorinţa unui trai sănătos, aş fi ipocrit să spun asta! Stilul meu de viaţă era departe de a fi unul sănătos, dar nopţile pierdute în şir, în alcool, ţigări şi lubricitate, trebuiau echilibrate cu puţină mişcare. Duminicile le petreceam, cu sfinţenie, singur în casă. N-aş fi renunţat pentru nimic în lume la clipele alea, închideam telefonul, mă trânteam pe canapea, cu picioarele suspendate, ţinând în mână o carte. O citeam absorbit sau îi miroseam absent paginile. Linişte.

Îmi plăcea stilul ăla de viaţă, era ceva cu totul nou pentru mine şi îl îmbrăcasem complet. Mă golisem de orice fel de sentimente şi slăbiciuni şi, cu cât eram mai indiferent înăuntru, cu atât deveneam mai atractiv pentru cei din jur. Paradoxul ăsta m-a frapat la început. Fusesem obişnuit să trăiesc pentru altcineva, să ofer aproape totul, relaţiile toxice mă aduseseră în punctul în care îmi reprimasem complet orice urmă de personalitate. Demult, aveam impresia că, lăsând de la mine, făcând concesii în continuu, totul se va rezolva. Greşit! Mă ascundeam de mine! De data asta, robotul ruginit, construit pe percepţii mult prea conformiste, se trezise din latenţă şi devenise, pentru prima dată, conştient de propria-i existenţă. Eram liber şi puteam să privesc pe oricine direct în faţă, fără să las ochii în pământ.

 

Va urma

Vezi partea 1 , 2 , 3 ,

2 thoughts on “Visul unei nopţi de toamnă (5)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *