Ploua. Ploua grăbit din ceruri-nalte cenuşii peste sufletele negre. În umezeala grea, doar frigul mai pătrunde palidele umbre, intens şi letal, o moarte a visurilor. Eram, toamna aia târzie, întunecat şi noros, lipsit de pasiune. Întâlneam prieteni vechi, pentru o oră sau poate două, mă uitam prin ei cu privirea goală şi nu scoteam o vorbă. Aveam o iubită, o colegă de dormitor, sau poate era aproape soţie… nu mai ştiu exact. Mă aştepta acasă dar nici cu ea nu schimbăm vreun cuvânt, nu puteam să o privesc în ochi. Nu îmi păsa dacă aşteaptă, mi-era totuna dacă era acolo sau dacă disparea cu zilele, mi-era indiferent dacă dimineaţa, în stânga mea, bucățica de pat, pe vremuri destinată numai ei, era goală. Şi ploua şi nopţile se succedau înecate în vin şi apa de ploaie. Şi zilele treceau, mă trezeam în acelaşi decor, perpetuu, singur eu şi ploaia. Îi ghiceam silueta imprimată din ce în ce mai distant în așternuturile negre, îi simțeam parfumul, dulce-amărui precum heroina topită într-o ţigară. Eram împăcat, era ca şi cum n-aş fi trăit vreodată, ca şi cum ea nu existase. Îmi întâlneam prietenii şi nu scoteam vreo vorbă, ploua şi mă înecam grăbit, mă ascundeam de mine.
Ne întâlnim de obicei de câteva ori pe săptămână, fără regularitate. Încerc să nu forţez lucrurile, totul trebuie să vină firesc, organic, cu sprijinul timpului. Dar ce aberaţii spun aici?! De fapt sunt prudent, e instinctul meu de conservare, simt că îmi place din ce în ce mai mult şi urăsc să devin dependent de prezenţa ei. Nu am încredere în femei iar când mă ataşez de cineva devine periculos şi nu vreau să ajung acolo. Recunosc că aştept mereu cu nerăbdare întâlnirile noastre iar când o văd inima îmi bate mai tare şi mă fâstâcesc. Sunt un om calculat, cu greu cineva mă scoate din ale mele, dar cu ea e diferit, mă citeşte cu precizie, îmi ştie în orice moment cele mai ascunse gânduri sau intenţii. Parcă mă ştie de o viaţă deşi ne cunoaştem doar de câteva săptămâni. A ajuns în patul meu de la prima întâlnire, natural, fără niciun fel de complex că ar fi o femeie uşoară. Contrar MO-ului meu şi principiului care spune că dacă pică din prima înseamnă că asta îi este îndeletnicirea, am continuat să o văd şi să îmi doresc să fac asta cât mai des. Dar limita mi-am impus-o clar, tipa asta e un drog puternic, încerc să îl inoculez controlat, sunt terifiat de dependenţa implicită şi mai ales de potenţialul şi durerosul sevraj. Relaţiile mă sperie şi în pauzele noastre o înşel. Asta e poliţa mea de asigurare, m-a captivat ea.. dar să-i spunem pe nume, Ana. M-am îndrăgostit de Ana. Mă ucide, Ana!
Va urma
2 thoughts on “Visul unei nopţi de toamnă”