Copilul din mine.

copilul din mine

După un joc de fotbal în parc cu prietenii, căutam un boutique să îmi astâmpăr setea. Afară destul de cald deşi soarele la apus se grăbea să moară. Un pâlc de copii gălăgioşi mi-a atras atenţia, erau adunaţi în jurul unei ţâşnitoare. M-am apropiat, într-adevăr era o ţâşnitoare…şi nu-mi venea să cred că mai există aşa ceva. Cu smalţul verde, un pic ruginită şi jetul minuscul de apă, aproape imperceptibil. Am aşteptat să termine ciutanii şi am sorbit apoi cu nesaţ, preţ de câteva secunde, ţinând degetul mare apăsat pentru a concentra şuvoiul. Acelaşi gust cu acelaşi susur… O voce de copil din spatele meu, spune carte ceilalţi: Ia uite, mă !!! Noi ne chinuim să punem gura direct acolo…

Am uitat cum e să fii copil dar copiii noştri, nu au ştiut niciodată…

Îmi iubeam cireşul, aveam 7-8 ani şi îl iubeam. Înflorea în alb şi roz la fiecare început de primăvară, era semnul că vacanţa se apropie. Vacanţele, poveştile mele magice ce se derulau aievea, taberele, călătoriile şi prietenii pe care mi-i făceam pentru vecie. Mă mulţumea orice, fără motiv, găseam fericirea în cărţile cu poveşti nemuritoare. Lungul drum cu trenul către casa bunicilor şi imaginea mamei. Mă adormea mângâindu-mi fruntea iar cealaltă mână o avea lipită deasupra inimii mele. Îi era teamă că va înceta să-mi bată, îi vedeam lacrimile curgându-i pe obraz. Duioşie şi candoare.

Tatăl meu, primăria şi librăria de vis-à-vis, mereu plină cu jucării şi cărţi minunate. Cand voi fi mare, vreau sa fiu ca tata, primar! Sprijinită de tufişurile de pe alee, bicicleta mea portocalie, din ce în ce mai mică pe măsură ce verile se scurgeau.

Îmi amintesc de Ana, fata din vecini, cu părul ei blond şi ochii profund de albaştri. O priveam mereu de la distanţă, de după garduri, iar când se apropia… o luam la sănătoasa.
Tristeţea am ascuns-o adânc. Mă privesc uneori, dintr-o poză  îngălbenită de vreme, ochii verzi şi blânzi ai bunicii. Noaptea, dormind cu ea în pat înfricoşat de monştri imaginari, o controlam mereu cu mâna să văd dacă respiră.

Petalele florilor de cireş s-au cernut ca zăpada peste gândurile mele, frânturi de gânduri în alb și roz .

“Când nu mai eşti copil, ai murit demult. “

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *