Sunt clipele de rătăcire, când ternul vis e mult mai sumbru,
magia jocului sinistru, pătat de-atâta fericire.
iar totul e atât de simplu, când parcă e de-ne’nțeles,
în clipele de rătăcire, eu te urăsc dar mă iubesc…
cu versuri tăcute, cuvinte prea multe,
o sută de rânduri, o mie de gânduri.
Și încă așteaptă, cu cântec de șoaptă,
pe cărări de vise, obscure și triste,
a lumii lumină, ce palid alină,
tărâmuri deșarte, sufletului noapte.
în zori se strecoară, lumina amară,
o palidă boare, o rază de soare,
a lumii mireasmă…
e doar o fantasmă!