Shades of the 90s (2)

shades of the 90s

Sunt rare momentele în care pot spune că timpul stă în loc. Trăiesc în viteză, viața mi se scurge cu rapiditate amețitoare. Ca pe scenă, sunt orbit de reflectoare, nu disting mai nimic, dar știu că în jurul meu sunt cei care privesc , omniprezenți, simpli spectatori ai trăirilor mele. Zi de zi, aplic impasibil machiajul gros, îmi îndes masca pe față și îmi joc rolul. Nu repet niciodată, personajul meu e o improvizație continuă.

Acum stau înconjurat de cutiile cu amintiri și mărunțișuri și clipa, cea cu care măsoară eternitatea, pare că s-a oprit. Verweile doch, du bist so schön…

Toamnă, târziu în noapte, eram prins în lumea mea, intoxicat de tinerețe și alcool, cu chitara în brațe pe holurile căminului. Era petrecerea de după spectacol, o atmosferă boemă în compania unor oameni de calitate.
Am zărit-o, prin ceata țigărilor Gitanes, se așezase aproape de grupul nostru. M-a privit într-un fel pe care îl întâlnești o singură data în viață, misticism amestecat cu poezie. M-am lăsat prins de prezența ei enigmatică și mi-am fixat hipnotizat privirea asupra ei. Ochi adânci și limpezi, părul negru și lung, desăvârșită. Nu știu cât a durat privirea aia ci doar că dintr-o data am început să cânt mai apăsat. M-a ascultat o bună bucată de vreme după care s-a ridicat cu un aer detașat și a plecat. Văzând cum se îndepărtează, am încremenit. Inima se zbătea sălbatic iar trupul mi se dezintegrase în zeci de bucăți. Primul impuls a fost să izbesc chitara de toți pereții, doar să o fac să mai rămână. M-am calmat rapid realizând valoarea sentimentală pe care o avea acel instrument . Am continuat petrecerea… până n-a mai rămas nimic de băut.
În cameră colegii dormeau duși. M-am strecurat împleticindu-mă până la pat. Claudiu, dormind pe spate, dezvelit, sforăia că un tractoraș. Personajul meu favorit. Un tip înalt, blond și spălăcit la față, cu ochelari ca două funduri de sifon. În ciuda masivității lui, avea o voce catifelata… puteai să juri că e glasul senzual al unei femei. Purta mereu cămașă albă, cu doi nasturi desfăcuți, pantaloni de stofă maro și pantofi cu bot de rață. Ținta perfectă pentru glumele mele nesărate.  Cum dormi tu ca un prunc! Venisem pregătit de acasă cu întreg arsenalul, structurat cu precizie pentru fiecare zi în parte. Am scos recipientul cu suc de roșii din rucsac și l-am scăpat din greșeală dar cu dexteritate peste așternuturi și peste boxerii lui albi. Satisfăcut m-am întins în pat și într-un final, cu gândul la năluca misterioasă, am adormit.

M-a trezit un răget animalic, cu inflexiuni catifelate. Claudiu, în stare de șoc, se agita frenetic prin cameră. Nu pricepea ce i se întâmplase. Încercând să par serios deși îmi stăpâneam cu greu accesul de râs:
– Nu te panica! Menstruația este o parte firească și minunată a corpului tău. De acum te poți numi cu adevărat femeie și vei putea avea copii la fel de frumoși ca tine! Congrats! M-a izbit cu palma peste față.
– Băi, încetează ! O să-ți strici manichiura! Râdeam isteric, cu lacrimi. Vânăt de nervi a năvălit peste mine, cu greutate l-au ținut colegii să nu mă zgârie pe față. Într-un final s-a calmat și am plecat împreună cu ceilalți către cantină. Locul acela minunat, destinat artiștilor înfometați, unde uneori chiar puteai mânca. Servire elegantă, bucătăresele bucălate iar tacâmurile aveau inflexiuni vintage de tablă cenușie, a real treat!
Ne-am așezat la masă.
– Claudiu, tipa aia se uită la tine de când am intrat! Și îi arăt cu degetul la întâmplare.
A întors curios capul în direcția indicată timp în care i-am strecurat discret în ceai laxativele pregătite din vreme.
– Cine mă, aia cu tricou Guns ‘N Roses? Părea mândru de cucerirea lui…
Pulsul mi s-a accelerat. Da, era EA! M-am ridicat și din câțiva pași am ajuns la masa ei.

– Unde ai dispărut azi-noapte? Am fost foarte trist când ai plecat… Mi-a zâmbit, ochii ei aveau o lucire caldă, inocentă. Nu mi-a răspuns, a continuat să mă privească nedumerită.

Scuze, unde-mi sunt manierele, eu sunt R. I-am întins mână, la fel a făcut și ea. O atingere firavă și:
– Je ne parle pas roumain. Am sesizat accentul slav în cele rostite. Je m’appelle M., toi? Franceza nu sunase vreodată atât de melodios.
– Moi je suis Cristian. Mă gândeam că e mai ușor de pronunțat decât R.
– Mon Cri-Cri d’amour… cu un zâmbet ștrengăresc.

Pluteam și pentru mine, în clipa aia, nu mai exista nimic în afară de ea. Ivre de douceur mon cœur est calme…

À suivre.

Vezi partea 1 , … , 3 , 4

6 thoughts on “Shades of the 90s (2)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *