Iarna se grăbise anul ăla să-şi facă simţită prezenţa, în asentiment cu sufletul meu care îngheţase de ceva vreme. Devenisem retras, solitar, mă pierdusem cu totul, doar gândurile se încăpăţânau să plece departe. Legasem o prietenie strânsă cu cea căreia i-am declarat atunci iubire eternă şi necondiţionată. Ne închideam împreună în camera mea şi nu o slăbeam vreo secundă. La început nu părea impresionată de eforturile mele, ba chiar mă avertiza zgomotos atunci când făceam ceva ce ei îi displăcea. Cu timpul am început să excelez, iar ea rezona plăcut la fiecare atingere. O Spaniol II, destul de veche, dar când e vorba de chitare, patina timpului le conferă acea aură specială a sunetului, o vibraţie intensă pe care nu o regăseşti la o chitară nouă. Mi-am petrecut astfel sezonul rece, canalizându-mi energia negativă în ceva constructiv. Mi-a prins bine… imediat ce soarele a prins puţină vlagă, am scos-o în parc, pe atemporalul Deal din Tineretului. Gaşca mea de acolo era din nou în formula completă, încă o iarnă trecuse peste noi. Spiritul rămăsese acelaşi, poveştile şi bancurile se înmulţiseră în schimb.
Am început să etalez cunoştinţele dobândite, iar chităruşca mea suna minunat, creştea inima în mine. P’aia de la Guns o ştii? Nici nu apuca să rostească numele piesei şi instrumentul magic îşi pornea strunele. Euforie, extaz, rom la sticlă de jumate, tricouri negre şi bocanci, anii ‘90…
Observasem câteva personaje noi în gaşca, o bruneţică şi o blondă. Da, îmi plăcea blonda şi i-am aruncat câteva priviri radioase. Au venit amândouă mai aproape de mine şi au început să asculte cum cânt. Păreau fermecate deci eforturile mele din iarnă îşi aveau acum finalitatea. Blonda s-a ridicat de pe iarbă şi mi-a şoptit să mergem într-o plimbare, avea ceva important să-mi spună. Bruneta rămăsese locului şi ne urmărea cu interes. Am acceptat invitaţia şi am pornit uşurel, unul lângă celălalt, pe aleile parcului. La prima vedere tipa drăguţă, mignona, ochi verzi-albastri, unghiile lungi făcute cu ojă neagră, o rochiţă înflorată, peste genunchi, părea o şcolăriţă abia ieşită de la ore. Vorbea frumos, distins chiar dar totuşi ceva în privirea ei îmi spunea că sub aspectul ăla de inocentă ceva mocneşte. Nu am stat mult pe gânduri şi am luat-o de mână, ea nu a părut să fie deranjată de gestul meu. Un semn bun, mi-am spus, şi am atacat decisiv. Din nou succes, un sărut prelung finalizat cu tăvălit de iarbă, nu intru în detalii. Mi-am aprins o ţigară luată din pachetul ei.
– Parcă voiai să-mi spui ceva important?
– Mda, însă acum misiunea mea a devenit cam ingrată… Zâmbea lasciv şi răutăcios, uitându-se fix în ochii mei. Ochi de felină…
– Misiune?!
– Ştii, eu trebuia să-ţi transmit că prietenei mele îi place de tine, mă rugase să te abordez eu, ea este timidă, venisem să te peţesc… am pufnit amândoi în râs.
– Eh, mie de tine îmi place, deci misiunea era oricum sortită eşecului!
Am apărut înapoi pe Deal mana în mâna spre surprinderea şi supărarea evidentă a brunetei. Iar cu blonduţa, într-adevăr nu mă înşelasem în ceea ce priveşte privirea ei. Devenită între timp prietena oficială, avea o fire cu totul aparte şi o imaginaţie bogata.Un timp am crezut că inteligenţa este punctul ei forte, dar apucăturile libertine pe care le avea au pus-o într-o lumina diferită. Se dezlănţuia adesea iar decorul în care ne aflăm nu avea niciun fel de importanţă pentru ea. Au aflat asta pe pielea lor şi gardienii publici din parc, nu o să le plâng acum de milă, au avut parte de un spectacol grandios iar la final au primit şi bani pentru asta. Nu intru în detalii…
Avea din când în când accese de gelozie care mie mi se păreau puerile pentru o tipă cu IQ peste 130 (Mensa). Nu aveam mari aşteptări de la ea/relaţie şi sincer, ar fi fost de-a dreptul imposibil ca cineva să umple golul lăsat de M. , măcar îmi recăpătasem pofta de viaţă şi nu mă mai gândeam la enigmele trecutului.
Într-o zi, întorcându-mă acasă, observ prin gratiile cutiei poştale un plic. Tâmplele au început sa zvâcnească şi palmele îmi amorţiseră, vedeam că pe verso nu e scris absolut nimic. Un sigur gând: în sfârşit mi-a scris! L-am deschis (l-am sfâşiat) şi inima a încetat să bată pentru câteva secunde. Nu era de la M., în schimb îmi făcusem o admiratoare secretă:
Cusută cu aţă albă povestea asta… Nu i-am pomenit nimic blondinei mele şi aşa geloasă din cale-afară în ultima vreme. Împins de la spate de curiozitate şi gâdilat în orgoliul de cuceritor, m-am dus sâmbătă 20 iulie, ora 17 în faţa magazinului Unirea, conform indicaţiilor din epistola. Pe la şi un sfert, îmi pierdusem deja răbdarea şi am pornit înapoi spre metrou. Când coboram pe scări m-a întâmpinat.
– Stiam eu că o să te duci la întâlnire, toţi sunteţi la fel!
– Iubi, am bănuit că tu ai scris-o (de fapt o pusese pe bruneţica să scrie, ei i-aş fi recunoscut oricând caligrafia perfectă), eram curios să văd până unde se ajunge. Sincer speram că o să trimiţi vreo prietenă de-a ta la întâlnire, să fie mai intensă treaba…Sau, de ce nu, mă gândeam că dau peste o tipă normală cu care aş fi putut face sex şi în dormitor, aşa ca-n filmele alea clasice…
Ne-am împăcat atunci cum ne pricepeam cel mai bine (în natură) şi a urmat o perioadă de acalmie. Se apropia toamna şi începea sezonul de numărat bobocii. Ea şi-i numărase foarte atent pe ai ei… Mi-a comunicat cu nonşalanţă că relaţia noastră trebuie să se sfârşească. Motivul? Are planuri mari, vrea să studieze intens. Eu o să o ţin în loc, ea trebuie să îşi urmeze calea în viaţă. Pe moment ma blocasem şi lacrimile îmi şiroiau pe obraji, nu mai ştiam ce să fac să le opresc, să nu o pun într-o situaţie jenantă şi pe mine într-una penibilă. Într-un final m-am oprit (cu greu) din râs si i-am urat succes.
PS: În prezent Blondina are o carieră fulminantă, este fară doar şi poate numărul 1 în domeniul pe care îl practică iar eu mă bucur teribil (şi zâmbesc neîncetat) că prin inacţiunea mea am ajutat-o să se realizeze. Word! J
2 thoughts on “Shades of the 90s (4)”