Întunecare (2)

intunecare

Zgomotul persistent l-a trezit. În întunericul contopit cu fumul latent de țigară, nu reușește să distingă dacă e zi sau încă noapte. Sprijinindu-se cu o mână de marginea patului se întinde greoi către draperiile groase din catifea roșie. Lumina zilei îi izbește puternic fața și un nor de praf îi umple nările. Praf cu aromă de nopți albe, gândește, ce film Proust! Le goût du morceau de madeleine…

Deschide larg geamul încercând să-și alunge din minte amintirile care-l tulburaseră. Era tabietul ei matinal, sărutându-l îl dojenea că s-a săturat de draperiile alea, el mormăia invariabil și taciturn că sunt moștenite de la grande-mère și nu se desparte de ele.

Bătăile în ușă continuă. Inima începe să-i pompeze tot mai puternic și e pe punctul să se prăbușească. Breathe, keep breathing, don’t lose your nerve! Se repede să deschidă.
– Bună dimineață, m-ați informat să va trezesc la ora 9!!! De douăzeci de minute tot insist! Vai de mine, dar ce e dezastrul ăsta?!! Menajera, cu o expresie care aducea mai curând cu compasiune decât cu o mare dorință de muncă. Privind peste umăr, observă telefonul care zace în mii de bucăți, petele de sânge de pe podea și mobila răsturnată. Răspunde autoritar:
– Mariana, după ce plec, te ocupi să faci ordine pe aici… și, neapărat, să speli draperiile!
– Dar… D-le Cristescu, mi-ați dat indicații clare să nu le spăl niciodată…Nici nu m-am atins de ele până acum …Ce doamne iartă-mă s-a întâmplat?!!
– Te rog să faci întocmai! Și acum, lasă-mă! S-a îndepărtat indiferent ca și cum discuția nu avusese loc.

Imaginea telefonului zdrobit îi dă satisfacție. Orgoliul îi umbrește acum orice tresărire a inimii. Nu contează dacă ar fi sunat, important e că nu am făcut-o Eu

5 thoughts on “Întunecare (2)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *